Cea mai în vârstă persoană în viață din statul Massachusetts, SUA, a primit vaccinul anti-COVID și speră astfel să convingă oamenii că aceasta e singura soluție pentru a scăpa de pandemia de coronavirus, scriu jurnaliștii de la Metro.
Hazel Plummer are 112 ani a fost foarte încântată că a primit vaccinul împotriva COVID, în timp ce fiul ei de 84 de ani a privit-o.
Femeia s-a prefăcut că își uită vârsta, după ce a fost vaccinată miercuri, la azilul Life Care Center din Littleton, Massachusetts, unde locuiește.
Vorbind cu fiul său despre vârsta ei, Hazel, care este cea mai în vârstă persoană din Massachusetts, a spus: „109?”. El a răspuns: „Nu, 112.”
Hazel s-a arătat surprinsă „Oh, Doamne”, provocând râsetele personalului și asistentei care venise să o vaccineze.
Bătrâna speră să arate că vaccinul este sigur, chiar și pentru persoanele foarte bătrâne și fragile. Hazel, care încă vorbește despre ea însăși spunând „o fată”, i-a încurajat pe ceilalți să se vaccineze cât mai curând posibil, spunând: „Doar fă-o!”.
Ea a fost unul dintre cei 49 de pacienți și 50 de angajați care au primit primul vaccin, fiind programată pentru următoarea injecție luna viitoare. David a vorbit despre mama sa: „A împlinit 100 de ani și a spus: Nu știu de ce am iubit atât de mult. I-am spus: Mama, nu am cunoscut pe nimeni în vârstă de o sută de ani, iar ea mi-a răspuns: Nici eu”.
Life Care Center a pierdut 14 rezidenți și o asistentă medicală din cauza COVID, iar asistenta Samantha Pereira e entuziasmată de perspectiva noului vaccin, care poate pune capăt pandemiei. Pereira a spus, citată de WCVB: „Acest lucru ne dă speranță, este ca un nou capitol. Suntem atât de binecuvântați să avem acest vaccin și sunt încântată”.